Autorizații, avize, condiții speciale etc. pentru codul Caen ales: 6611 - Administrarea pietelor financiare

InstituțiaAdresa instituțieiDetalii pentru autorizare Actions


Autorizații, avize, condiții speciale etc.:

Aceste condiții reprezintă ghiduri orientative pentru operatorii economici şi constituie interpretarea asupra încadrării activităţilor în clasa CAEN, fără a antrena răspunderea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

PRECIZARE: Interdicţiile se referă numai la activităţile expres reglementate de legile speciale. Ca urmare, este posibil ca desfăşurarea altor activităţi incluse în aceeaşi clasă CAEN să fie permisă.

Aceast cod CAEN se supune următoarelor condiții speciale:

Activități interzise a fi desfășurate de unele categorii de agenți economici: INTERZISE PTR. PERSOANELE FIZICE AUTORIZATE (PFA), INTREPRINZATORII TITULARI Al INTREPRINDERILORINDIVIDUALE, INTREPRINDERILE FAMILIALE, SRL, SNC, SCS, SCA (permise SA): b) În domeniul pieţei de capital • Legea nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare: "Art. 3 - (1) pct. 74 - S.S.I.F. - firmă de investiţii, persoană juridică română, constituită sub forma unei societăţi pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative, potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorizată de A.S.F. S.S.I.F. - firmă de investiţii, persoană juridică română, constituită sub forma unei societăţi pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative, potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorizată de A.S.F. pct. 60 - piaţă reglementată - sistem multilateral, operat şi/sau administrat de un operator de piaţă, care asigură sau facilitează reunirea, în cadrul sistemului şi în conformitate cu regulile cu caracter nediscreţionar ale pieţei reglementate, a unor interese multiple de vânzare şi cumpărare de instrumente financiare ale unor terţe părţi, într-un mod care conduce la încheierea de contracte cu instrumente financiare admise la tranzacţionare pe baza normelor şi/sau a sistemelor sale şi care este autorizat şi funcţionează în mod regulat şi în conformitate cu titlul III. pct. 16 - contraparte centrală - entitatea, astfel cum este definită la art. 2 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 201/1 din 27 iulie 2012, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Potrivit art. 2 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 - "CPC" înseamnă o persoană juridică care se interpune între contrapărţile la contractele tranzacţionate pe una sau mai multe pieţe financiare, devenind astfel cumpărător pentru fiecare vânzător şi vânzător pentru fiecare cumpărător". • Legea nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare: "Art. 44 - (1) Fondul de compensare a investitorilor, denumit în continuare Fond, este persoană juridică, constituită sub forma unei societăţi pe acţiuni, în baza actului constitutiv, aprobat în prealabil de C.N.V.M.." „Art. 146 - (1)Depozitarul central este acea persoană juridică, constituită sub forma societăţii pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorizată şi supravegheată de A.S.F., care efectuează operaţiunile de depozitare a instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, precum şi orice operaţiuni în legătură cu acestea. • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital "Art. 4 - (1)Societatea de administrare a investiţiilor, denumită în continuare S.A.I., persoană juridică română, este constituită sub forma unei societăţi pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative, conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 31/1990, şi funcţionează numai în baza autorizaţiei C.N.V.M.
---------------------------------
Activități economice pentru desfășurarea cărora legea impune condiția obiectului principal de activitate: I. In domeniul instituţiilor de credit, caselor de schimb valutar, societăţilor de microfinanţare * O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare: "Art. 18 - (1) Instituţiile de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi: a)atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile; b)acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor , inclusiv forfetare; c)leasing financiar; d)servicii de plată aşa cum sunt definite la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată; e)emiterea şi administrarea altor mijloace de plată, cum ar fi cecuri, cambii şi bilete la ordin, în măsura în care nu se încadrează la lit. d); f)emitere de garanţii şi asumare de angajamente; g)tranzacţionare în cont propriu şi/sau pe contul clienţilor, în condiţiile legii, cu: 1.instrumente ale pieţei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit; 2.valută; 3.contracte futures şi options financiare; 4.instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii; 5.valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile; h)participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni; i)servicii de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte aspecte legate de afaceri , servicii legate de fuziuni şi achiziţii şi prestarea altor servicii de consultanţă; j)administrare de portofolii şi consultanţă legată de aceasta; k)custodie şi administrare de instrumente financiare; l)intermediere pe piaţa interbancară; m)prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul creditării; n)închiriere de casete de siguranţă; n1)emitere de monedă electronică;) o)operaţiuni cu metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea; p)dobândirea de participaţii la capitalul altor entităţi; r)orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activităţi, dacă este cazul. (3)Dispoziţiile alin. (1) se interpretează şi se aplică astfel încât activităţile enumerate la alin. (1) să acopere orice operaţiuni, tranzacţii, produse şi servicii care se înscriu în sfera acestor activităţi sau pot fi asimilate acestora, inclusiv serviciile auxiliare acestor activităţi. (4)Activităţile care, potrivit unor legi speciale, sunt supuse unor autorizări, aprobări sau avize specifice, pot fi desfăşurate de instituţia de credit numai după obţinerea acestora."
---------------------------------
Activități economice pentru desfășurarea cărora legea impune condiția obiectului principal de activitate: //. In domeniul pieţei de capital • Legea nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare:*) Acelaşi cod CAEN poate defini activităţile desfăşurate de societăţi din domenii diferite putând fi, după caz, obiect unic sau principal de activitate. "Art. 10 (1) Prestarea de servicii de investiţii şi/sau desfăşurarea activităţilor de investiţii cu titlu profesional şi prestarea serviciului auxiliar prevăzut la pct. 1 al secţiunii B din anexa nr. 1 se fac numai în baza şi în limita autorizaţiei acordate în prealabil de A.S.F., în cazul S.S.I.F., respectiv de B.N.R., în cazul instituţiilor de credit. (4) A.S.F. acordă autorizaţia S.S.I.F. în conformitate cu prevederile prezentului titlu, precum şi în conformitate cu reglementările UE emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE. (5) S.S.I.F. funcţionează numai în baza autorizaţiei A.S.F. şi prestează cu titlu profesional, în limita autorizaţiei acordate, serviciile şi activităţile de investiţii prevăzute în secţiunea A a anexei nr. 1 şi serviciile auxiliare prevăzute în secţiunea B a anexei nr. 1." "Art. 129 (3) Condiţiile şi documentaţia ce trebuie să însoţească cererea de autorizare, precum şi procedura de autorizare a operatorului de piaţă vor fi prevăzute de reglementări ale A.S.F. şi se vor referi în principal la: [...] b) obiectul principal de activitate, constând în administrarea pieţelor reglementate, precum şi a activităţilor conexe în legătură cu aceasta." "Art. 178 Condiţiile, documentaţia ce trebuie să însoţească cererea de autorizare, precum şi procedura de autorizare a depozitarului central sunt stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 909/2014, prin actele delegate şi actele de punere în aplicare, după caz, adoptate de Comisia Europeană, respectiv prin reglementările emise de A.S.F. prin care sunt reglementate aspecte care fac obiectul regulamentului european menţionat mai sus. " ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 27 iunie 2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital "Art. 5 (1) S.A.I. va avea ca obiect de activitate administrarea O.P.C.V.M. stabilite în România sau în alt stat membru. (2) Pe lângă administrarea O.P.C.V.M. prevăzută la alin. (1), S.A.I. poate administra şi alte organisme de plasament colectiv care nu sunt reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă şi pentru care S.A.I. face obiectul unei supravegheri prudenţiale, dar ale căror titluri de participare nu pot fi comercializate în alte state membre în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) Prin excepţie de la alin. (1), S.A.I. poate desfăşura, suplimentar activităţii de administrare a O.P.C.V.M., şi următoarele activităţi: a) administrarea portofoliilor individuale de investiţii, inclusiv a celor deţinute de către fondurile de pensii, pe bază discreţionară, conform mandatelor date de investitori, în cazul în care aceste portofolii includ unul sau mai multe instrumente financiare; b) servicii conexe: (i)consultanţa de investiţii privind unul sau mai multe instrumente financiare; (ii)activitatea de păstrare şi administrare legată de titlurile de participare ale organismelor de plasament colectiv."
---------------------------------
Societăți pentru a căror constituire și/sau modificare a actelor constitutive ale acestora legea prevede avize/autorizații prealabile constituirii: /. INSTITUŢIILE DE CREDIT • O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare: "Art. 3 - Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona, cu respectarea dispoziţiilor generale aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor specifice prevăzute în partea a– Il -a a prezentei ordonanţe de urgenţa, în una din următoarele categorii: a) bănci; b) organizaţii cooperatiste de credit c) bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ; d) bănci de credit ipotecar; "Art. 4 - (1) Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea, supravegherea prudenţială şi rezoluţia instituţiilor de credit, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013." "Art. 10 - (l) in vederea desfăşurării activităţii în România, fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de o autorizaţie potrivit prezentei ordonanţă de urgenţă." "Art. 32 - (1) Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi pot funcţiona numai pe baza autorizaţiei emise de Banca Naţională a României." "Art. 69 - (1) Cerinţele de autorizare şi cele privind desfăşurarea activităţii [...] se aplică în mod corespunzător sucursalelor instituţiilor de credit din state terţe, [...]." "Art. 150 - (2) [...J, modificările pentru care este necesară obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, respectiv, cele pentru care notificarea ulterioara este suficienta se stabilesc prin reglementările emise in baza prezentei ordonanţe de urgenţă, înregistrarea in registrul comerţului a menţiunilor corespunzătoare modificărilor supuse aprobării prealabile, se realizează numai după obţinerea acestei aprobări." "Art. 286 - (1) Dispoziţiile cu caracter general aplicabile instituţiilor de credit [...] se aplica în totalitate băncilor." "Art. 294 - Băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ sunt supuse condiţiilor de autorizare aplicabile instituţiilor de credit şi condiţiilor specifice stabilite prin reglementari de Banca Naţionala a României [...]" "Art. 320 - Dispoziţiile cu caracter general aplicabile instituţiilor de credit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător băncilor de credit ipotecar." "Art. 338 - (1) Autorizarea cooperativelor de credit, se realizează în condiţiile aplicabile instituţiilor de credit,[...].n "Art. 345 - (1) Casele centrale se autorizează, in mod colectiv, împreuna cu toate cooperativele de credit din reţea propuse a se constitui, [...]."
---------------------------------
Societăți pentru a căror constituire și/sau modificare a actelor constitutive ale acestora legea prevede avize/autorizații prealabile constituirii: V. SOCIETĂŢILE DE PENSII • Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative1: 1Potrivit art. 3 din Legea nr. 204/2006, pot administra fonduri de pensii facultative societăţile de pensii, societăţile de administrare a investiţiilor şi societăţile de asigurare, autorizate de Comisie în acest scop. Societăţile de administrare a investiţiilor şi societăţile de asigurare sunt înfiinţate şi autorizate potrivit legislaţiei ce reglementează domeniul lor de activitate. „Art. 2 - (1) - În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...] 12. Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisia, reprezintă autoritatea administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului României, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări prin Legea nr. 313/2005; „ Art. 4 - (1) Societăţile de pensii necesită autorizare de către Comisie pentru constituire şi administrare." „ Art. 12 - (1) Modificarea conţinutului documentelor care au stat la baza autorizaţiei de administrare trebuie aprobată în prealabil de Comisie, cu excepţia cazului în care modificarea este în afara controlului administratorului." • Norma A.S.F. nr. 23 din 15 aprilie 2016 privind autorizarea de constituire a societăţii de pensii şi autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative „Art. 1 - Prezenta normă reglementează procedura, condiţiile de autorizare şi documentele care trebuie depuse la Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., în procesul de autorizare a constituirii societăţii de pensii şi de autorizare ca administrator de fonduri de pensii facultative, în cazul societăţilor de pensii, societăţilor de administrare a investiţiilor şi societăţilor de asigurare." • Norma A.S.F. nr. 11 din 13 martie 2020 privind capitalul social al administratorului de fonduri de pensii ocupaţionale ”Art. 3 - Societatea de pensii constituită în baza Legii, la momentul depunerii cererii de autorizare de constituire, trebuie să aibă un capital social minim, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Lege”. (Legea nr. 1/2020 - respectiv 1,5 milioane euro echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data constituirii).” • Norma A.S.F. nr. 13/16.03.2020 privind autorizarea administratorilor de fonduri de pensii ocupaționale ”Art. 1 alin.(1) - Prezenta normă reglementează procedura, condiţiile de autorizare şi documentele care trebuie depuse la Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., în procesul de autorizare a constituirii societăţii de pensii şi de autorizare ca administrator a entităţilor prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale (...).”

* ATENȚIE: Lipsa de informații pentru un anumit cod Caen nu înseamnă că nu este nevoie de autorizare. Este posbil ca instituția ce autorizează acel cod Caen să nu fi completat aceste informații în aplicație