Autorizații, avize, condiții speciale etc. pentru codul Caen ales: 8010 - Activitati de protectie si garda
Instituția | Adresa instituției | Detalii pentru autorizare | Actions |
---|
Autorizații, avize, condiții speciale etc.:
Aceste condiții reprezintă ghiduri orientative pentru operatorii economici şi constituie interpretarea asupra încadrării activităţilor în clasa CAEN, fără a antrena răspunderea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
PRECIZARE: Interdicţiile se referă numai la activităţile expres reglementate de legile speciale. Ca urmare, este posibil ca desfăşurarea altor activităţi incluse în aceeaşi clasă CAEN să fie permisă.
Activități interzise a fi desfășurate de unele categorii de agenți economici: INTERZISE PENTRU PERSOANELE FIZICE AUTORIZATE (PFA), ÎNTREPRINZATORII TITULARI Al ÎNTREPRINDERILOR INDIVIDUALE, ÎNTREPRINDERILE FAMILIALE
c) In domeniul asigurării pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor
• Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare:
"Art. 20 (1) - Societăţile specializate de pază şi protecţie sunt societăţi private care se constituie şi funcţionează potrivit legislaţiei şi prevederilor prezentei legi, având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, paza transporturilor de bunuri şi valori, în condiţii de maximă siguranţă a acestora, precum şi protecţia persoanelor.”
---------------------------------
Activități economice pentru desfășurarea cărora legea impune condiția obiectului principal de activitate: V. In domeniul pazei si protecţiei
• Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată:
„Art. 19- (1) Societăţile specializate de pază şi protecţie sunt societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, private care se constituie şi funcţionează potrivit legislaţiei şi prevederilor prezentei legi, având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, paza transporturilor de bunuri şi valori, în condiţii de maximă siguranţă a acestora, precum şi protecţia persoanelor. [...]
(4) Pentru obţinerea licenţei de funcţionare este necesară întrunirea următoarelor condiţii:
a) prezentarea regulamentului de organizare şi funcţionare a societăţii;
b)prezentarea listei cu mijloacele materiale, tehnice, de transport, de comunicaţii, cu mijloacele audiovideo, aparatura de recunoaştere şi identificare, sistemele de alarmă împotriva efracţiei, sistemele de cronometrare şi numărare, cu centrele de supraveghere şi dispeceratele, tehnica de calcul şi softul utilizat, cu armamentul şi alte mijloace tehnice care vor face parte din dotarea societăţii, în funcţie de obiectul de activitate;
c)prezentarea dovezilor de înregistrare cu denumirea societăţii şi a însemnelor distinctive înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;."
• H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor:
Art. 23
Societăţile specializate de pază şi protecţie sunt societăţi care au înscris ca obiect principal de activitate codul CAEN 8010, un sediu înregistrat şi autorizat pentru organizarea administrativă şi coordonarea operativă a personalului angajat şi care au dobândit dreptul de a presta serviciile prevăzute de Lege, conform licenţei acordate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informaţii.
* ATENȚIE: Lipsa de informații pentru un anumit cod Caen nu înseamnă că nu este nevoie de autorizare. Este posbil ca instituția ce autorizează acel cod Caen să nu fi completat aceste informații în aplicație